MEMORII ACCESIBILE...autor Mihai LEONTE

Mihai LEONTE

Scrieri in proza cuprinse in volumul ARMONII MAJORE 2010

[url=http://www.99poze.ro/p/c6ab1df8283b60f708e449b2a81d1d16.jpg] MEMORII ACCESIBILE...autor Mihai LEONTE MEMORII ACCESIBILE...autor Mihai LEONTE

MEMORII ACCESIBILE...autor Mihai LEONTE MEMORII ACCESIBILE...autor Mihai LEONTE

[/url]
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
vezi;
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://clisura-dunarii.myforum.ro/

Mihai LEONTE

BĂIAT LA SIFONĂRIA LUI BACALU

Fălticenii anilor 1950 era un orăşel îndeajuns de modest, însă începuse să se mişte din punct de vedere industrial fiind în continuă schimbare. Se construise un combinat de prelucrare a lemnului numit simbolic a 5 a aniversare, pentru a marca 5 ani de la proclamarea republicii populare. Cooperativele meşteşugăreşti erau în plină activitate; croitorii, cizmării, ateliere de tâmplărie, sobe de teracotă, ceaprăzării. Străzile erau încă pavate cu stâncă cubică. Drumul naţional 2 avea prin oraş un traseu destul de sinuos, remediat mult mai târziu.
În vara anului 1952 am fost dat la o sifonărie să ajut la distribuirea sifoanelor în oraş. Patronul sifonăriei sau şeful ei era un oarecare BACALU. Nu ştiu dacă există vreo legătură cu celebrul Andrei BACALU de la TVR? De fapt ce făceam noi la sifonărie, căci eram mai mulţi băieţi de aceeaşi vârstă 10-12 ani care mergeam cu căruţa platformă să ducem sifoanele la clienţii abonaţi. Sifonăria era pe strada Ana Ipătescu paralelă cu celebra Stradă mare din Fălticeni, dar în imediata apropiere sinagogii evreieşti, plasată în cunoscutul cartier Broscărie. Vizitiul acestui atelaj era un oarecare Iţic, care nu vorbea prea mult cu noi. Când platforma era încărcată domnul Bacalu îl striga, înhăma calul şi plecam. Eu eram preferatul lui Iţic, astfel că mă lua să distribuim sifoanele în oraş. Am cunoscut în acest fel tot oraşul, dar şi mulţi oameni din Fălticeni. Încercam să-l întreb pe Iţic, mai multe despre cum îi chema pe oameni, dar el avea o listă doar cu strada şi numărul. Care era motivaţia acestui sistem nu am aflat niciodată. La sifonărie nu aveam cine ştie ce de lucru tot timpul. Domnul Bacalu ne asigura masa şi dormitul. De dormit dormeam in podul grajdului de la cai. Fân era destul şi mai aveam nişte pături vechi pentru învelit, dar fiind vara nu prea aveam nevoie de ele, fiindcă dormeam îmbrăcaţi.
Cum eram copii ne jucam prin podul grajdului şi aşa se face că am dat peste o ladă cu mai numeroase pendule din acelea care aveau tamburi muzicali. De ce erau ascunse în podul grajdului şi de ce erau aşa multe aveam să aflăm de la domnul Bacalu. Noi descoperind pendulele am început să le învârtim tamburii să cânte. Melodia era însă Deşteaptă-te române. Astfel că într-o zi melodia s-a auzit prin curte şi domnul Bacalu a venit la noi în pod. Era extrem agitat şi ne-a spus să nu mai umblăm acolo. În absolut orice caz bombănea ceva în limba vechilor evrei, pe care noi nu o înţelegeam, doar vizitiul Iţic ne-a spus că erau un fel de înjurături grele. îndată ce unul dintre băieţi care era din oraş, a sugerat să furăm o pendulă căci găsise un client, nu am mai găsit nici urmă de pendule. Cei care plecau de la sifonărie, li se spunea să nu vorbească despre aceste pendule. Nu ni se spunea direct, ci asta le spunea părinţilor noştri, care desigur îl asigurau că noi nu vom spune nimic.
În limitat timp tata m-a luat de aici şi m-a trimis la o fermă unde pliveam în grădinile de zarzavat straturile de ceapă şi alte legume.
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
vezi;
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://clisura-dunarii.myforum.ro/

Mihai LEONTE

NUCII COPILĂRIEI

Încă de copil m-am trezit în grădina părinţilor cu trei nuci. Tata spunea că bunicul Gheorghe îi pusese să planteze fiecare câte un nuc. Tata mi-a spus că e momentul să-mi plantez şi eu nucul meu. Aşa că într-o primăvară a adus de la horticola din Fălticeni mai mulţi pomi fructiferi, printre care şi nuci. S-a uitat prin grădina din spatele casei şi a găsit un loc unde m-a pus să sap groapa, unde avea să crească şi nucul meu. Asta a fost pe îndată ce eram în clasa întâi, fiind chiar în timpul vacanţei de primăvară. Pe atunci învăţătoarea îmi împrumutase de la mica bibliotecă a şcolii o carte cu povestiri: „Cum am fost salvat de tata”. Povestirile erau scrise de cineva care era cunoscător al mării. Nu am reţinut numele autorului. La mulţi ani pe urmă acea primăvară, m-am gândit că ar trebui să-l pun şi eu pe fiul meu să-şi planteze nucul său. Cum noi stăteam la bloc, m-am gândit că vom planta acest nuc în faţa blocului nostru. Am început să caut la muncitorii pe care îi cunoşteam să-mi aducă un pui de nuc sau nuci să le pun în pământ. Cineva m-a sfătuit să pun nucile în ghivece şi din ghiveci să le transfer în pământ. Aşa am şi făcut. Am pus vreo patru ghivece, în fiecare câte o nucă. Din păcate numai una singură s-a deschis şi a ieşit un pui de nuc mic. În primăvara anului 1974, pe la sfârşitul lunii mai, am plantat nucul în faţa blocului. Fiul meu avea atunci 6 ani şi l-am lăsat pe el să înceapă groapa unde avea să fie plantat nucul cel tânăr. Anii au trecut şi nucul a crescut mare, el tronează şi acum în faţa blocului, dar imediat după revoluţie, prin anul 1991, un ,,binevoitor” a încercat să-l suprime pe inocentul nuc. Astfel că într-o seară din toamna - iarna lui 1991 l-am găsit pe acest copac deținând două tăieturi şi pe o parte şi pe alta cu joagărul. Norocul a fost că nu au fost prea adânci. Când am văzut rănile, mi-am adus aminte cum se făcea la noi în sat când iepurii sălbatici rodeau merii, că se ungeau cu balegă de vacă proaspătă şi îi legau cu zdrenţe. Aşa am procedat şi eu, am mers în sat, în Moldova Veche, la un cunoscut care avea vaci si am adus balegă proaspătă, bandajând nucul. A trebuit să schimb bandajul de câteva ori pentru a nu se întrerupe alimentarea cu sevă din rădăcinile nucului. La venirea primăverii, nucul a înfrunzit iarăşi în ciuda duşmanului necunoscut, dar în toamnă nucile nu au mai avut valoarea dinaintea nedoritului accident. Nucul trăieşte şi acum, dar poartă pe tulpina sa cicatricele făcute în urmă cu mulţi ani.
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
vezi;
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://clisura-dunarii.myforum.ro/

Mihai LEONTE

REVOLUŢIA DIN 1989, UN EVENIMENT AŞTEPTAT

Anul 1989 a fost un an plin de evenimente, mai mult sau mai puţin aşteptate. Personal, am avut unele evenimente. În 20 ianuarie 1989 am fost operat de hernie şi a trebuit să stau câteva zile în spital. Aici ascultam la radio diversele cuvântări ale tovarăşului. Aveam în salon un coleg de suferinţă care îmi cerea radio-ul noaptea, să asculte Europa Liberă, astfel că acesta ne informa despre multe evenimente ce aveau să se întâmple. Prin aprilie s-a anunţat la toate posturile de radio şi televiziune, câtă era pe atunci, că România şi-a achitat datoria externă. Eram în Iugoslavia la o cunoştinţă şi am zis că este posibil să fie vreo schimbare în bine. Chiar s-a vehiculat ideea că se vor deschide graniţele şi românilor li se vor da paşapoarte. La clubul nostru filatelic, unde ne adunam în fiecare luni, unul dintre cunoştinţele noastre comune, ce pretindea că a fost coleg de liceu cu Constantin DĂSCĂLESCU, ne-a spus tuturor, cu glas tare, că Ceauşescu va cădea în 30 decembrie 1989, chiar de ziua republicii. Ne aşteptam ca la congresul al XIV lea al PCR, Ceauşescu să renunţe la funcţia de partid, adică aceea de secretar general. Nu s-a întâmplat asta.
O serie de întâmplări aveau să confirme spusele colegului nostru. Prin luna august eram schimbul 2 şi - după apel- mă pregăteam să intru în mină, îndată ce femela de serviciu de la vestiarul nostru m-a anunţat că pe uşile de intrare în posterior era scris cu cretă: JOS CEAUŞESCU, JOS COMUNISMUL! M-a întrebat ce să facă?
I-am spus să şteargă şi să nu mai spună la nimeni, dar ca din pământ a apărut securistul întreprinderii şi i-a spus femelei ce îi spusesem eu mai înainte, anume să şteargă acele lozinci prea dure pentru acel timp. Ne-a atras atenţia să nu difuzăm ce văzusem. Astfel că momentul a trecut şi la sfârşitului anului 1989 mă aflam din nou în spital, cu o infecţie destul de gravă la o mână. Aşa că revoluţia m-a prins internat în spital. Totuşi, prin 17-18 decembrie 1989, la un pacient internat a venit în vizită un tânăr care îi povestea cum fugise pe jos din Timişoara, noaptea, căci ziua nu ieşea nimeni necontrolat din oraş . Acest tânăr văzuse unele aspecte, printre care şi cum se trăgea în manifestanţi. Mulţi cetăţeni din oraş, mai târziu ce se luau salariile la Întreprinderea Minieră, mergeau la Timişoara pentru cumpărături la magazinele Comtim, după articole din carne pentru sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou 1990. Se mergea până la Oraviţa cu autobuze sau ocazional, iar de acolo se mergea cu trenul la Timişoara. Care aveau autoturisme personale, luau şi alţi clienţi, însă erau obligaţi să oprească undeva în afara oraşului. Europa Liberă îi informa pe români despre acele evenimente. Vineri, în 22 decembrie 1989, după ce mi s-a administrat tratamentul la ora 14, i-am solicitat medicului care mă avea ca pacient, să mă lase acasă până luni. Acesta m-a învoit. La ieşirea din spital se formau coloane de manifestanţi ce aveau să se îndrepte înspre primăria oraşului Moldova Nouă, căci se anunţase fuga lui Ceauşescu. În drum spre blocul unde stăteam, oraşul era pustiu, doar câţiva minori încercau să spargă geamurile de la un magazin, dar -văzându-mă pe mine- au fugit, abandonând acţiunea lor. La unele ferestre apăruseră steaguri excluzând stemă. Ajuns acasă, la televizor se transmitea ,,revoluţia în direct”, cum avea să fie denumită de către speculanţii de ştiri. Atunci nu ştiam ce avea să se întâmple, acum, după 19 ani, am văzut ce s-a întâmplat. Avem mai multă libertate, însă numeroase lucruri s-au schimbat.
Articolul este inclus in volumul ARMONII MAJORE 2010…autor Mihai LEONTE
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
vezi;
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://clisura-dunarii.myforum.ro/

Mihai LEONTE

SUNT NECESARE MONOGRAFIILE?

Se scrie şi se vorbeşte despre monografii. Sunt necesare aceste lucrări? De fapt monografiile sunt lucrări prin care se încearcă descrierea unor localităţi, zone geografice cu caracteristici apropiate. S-au concretizat monografii ale unor sate, comune, oraşe. Aceste monografii ar necesită să fie adevărate tratate ştiinţifice asupra subiectului dat. În definiţia monografiei este specificat şi descrierea unor personalităţi ca biografie. Se află totuşi destule diferenţieri, şi sincer îndată ce s-a scris despre o anumită personalitate, aceasta nu s-a numit monografie, ci biografie. În privinţa scrierii, editării şi tipăririi monografiilor nu s-a fabricat prea mult. Sunt prea puţine localităţi care au o monografie. De fapt pentru un neavizat ce ar trebui să fie o monografie? Ar trebui să fie un fel de jurnal de bord completat zilnic. Nu ştiu dacă vreo localitate s-a gândit să aibă un astfel de jurnal? Mai există poate persoane diferite care îşi adună amintirile în caiete jurnal zilnice. Sportivii şi artiştii obişnuiesc să-şi adune produsele din ziare pentru a le arăta mai târziu prietenilor sau să-şi scrie propriile memorii.
Într-o localitate evenimentele se pot succeda cu repeziciune, sau dacă acolo nu se întâmplă nimic, este o localitate anonimă. În timpuri de demult, învăţătorul satului consemna întâmplările satului unde profesa. Desigur existau şi alte persoane care voiau să afle lumea că s-a întâmplat ceva deosebit într-un loc anume. Mulţi au cules date, care însă au rămas necunoscute în raport cu ignorării celor consemnate, de către rudele apropiate sau alţi factori la care astea ar fi ajuns. Prin acest articol doresc să atrag atenţia asupra importanţei acestor monografii şi demararea unor acţiuni de culegere şi strângerea de documente de absolut orice fel. Din nefericire sunt prea puţine monografii tipărite despre oraşele şi comunele României. Zona Banatului nu este nici ea mai bogată în astfel de lucrări suficient de căutate de public larg. Fiecare locuitor ar vrea să posede o astfel de lucrare prin care să arate lumii de unde vine, şi cât de elegant este satul, comuna, sau oraşul său. Chiar cu noua facilitate a internetului nu se prea înghesuie omenirea să aducă informaţii utile despre localităţile de unde provin. Site-urile primăriilor din toată România sunt destul de goale, şi cu informaţii dintre cele mai seci, neactualizate dar nici nu aduc elemente istorice esenţiale despre localitatea respectivă.
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
vezi;
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://clisura-dunarii.myforum.ro/

Mihai LEONTE

AL CUI ESTE ORAŞUL ACESTA?

Îmi pun această simplă întrebare ori de câte ori îmi arunc privirea pe fereastra care dă spre parcul de joacă al copiilor dintre blocurile 11, 13, 14 şi 36. Cândva edilii au adus aici nişte bănci destul de solide, cu picioarele de beton plin şi scânduri groase, prinse în şuruburi. M-am gândit că nu vor fi distruse. M-am înşelat! La simplu timp, o bancă era răsturnată, iar alta a fost ruptă dintr-un picior.
Pe Aleea Griselini sunt amplasate vaze tari din beton, pentru flori. Însă nici astea nu au rezistat prea mult şi se continuă distrugerea lor, fiind sparte sistematic. S-au montat gardurile din beton, rămâi surprins şi stupefiat, îndată ce treci şi observi stâlpii rupţi sau chiar grinzi complet rupte.
Cu ani în urmă am plantat un nuc în faţa blocului, crescuse binişor, însă cuiva nu i-a plăcut cum creşte! Astfel că într-o noapte cineva ,,binevoitor” a încercat să-l taie cu joagărul, din două părţi. L-am bandajat cu bălegar proaspăt, reuşind să salvez copacul. Rănile sale au rămas şi se pot vedea pe tulpină. Am plantat câţiva puieţi de salcâm aduşi de un prieten din gardul grădinii sale. Începuseră să sporească şi se dezvoltau frumos. Cineva i-a rupt, unul câte unul. Nu pot înţelege de ce se petrec întocmai evenimente nedorite într-un oraş, unde se presupune că oamenii au o educaţie suficient de elevată?
Atât timp cât în umbra întunericului nopţii se distruge, fără a se gândi la faptul că fiecare dintre noi ajută sau ar trebui să contribuie cu ceva să avem un oraş frumos.
Mai recent, alături un bloc vecin creştea un frumos migdal care primăvara ne încânta cu florile sale. Avea o coroană frumoasă şi îi prevedeam cu toţii un viitor frumos. Dar sfârşitul migdalului avea să vină în toamna anului 2008. Într-o dimineaţă, când mă îndreptam spre piaţa oraşului, am văzut ceva incredibil. Ramurile migdalului erau rupte în aşa fel, încât asta să nu mai înflorească în primăvara viitoare. Cine era interesat ca acest nevinovat copăcel să nu mai crească, nimeni nu a aflat. Totuşi, am sugerat că se mai poate face ceva, adică să reparăm coroana migdalului şi să-l lăsăm să crească în continuare. Dar în dimineaţa următoare micul migdal era rupt chiar de lângă rădăcină şi acum chiar că nu mai puteam face nimic.
Câtă răutate poate exista în anumite suflete, încât să distrugă copacii aceştia nevinovaţi?
Răspund totuşi la întrebarea adresată prin acest mesaj.
Oraşul acesta, Moldova Nouă, este al nostru. Prin extensie, România este patria noastră.
Iar Pământul pe care ne ducem viaţa, este planeta noastră.
Noi toţi avem OBLIGAŢIA să păstrăm tot ce ne înconjoară, NU SĂ DISTRUGEM.
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
vezi;
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://clisura-dunarii.myforum.ro/