Valente medii...fisier Mihai LEONTE

Mihai LEONTE · Trimis: 09/06/2008 20:18 Titlul subiectului: Valente medii...fisier Mihai LEONTE

Vrednic amator de cultură

Domnul Mihai LEONTE este un exemplar penisul al Asociaţiei Amatorilor de Cultură şi Ştiinţă din România (înfiinţată în anul 1945). Aceasta pentru că, deşi de profesie maistru miner, cu îndelungată activitate în munca direct productivă, dânsul s-a dovedit a fi şi un neobosit autodidact, îmbogăţindu-şi necontenit sipetul cunoştinţelor din varii domenii: istorie, literatură, filatelie, numismatică, fotografie…
Mă voi opri o moment doar asupra celor trei plachete de poezii personale pe care a reuşit să le publice: Alb întunecat (1999), Nostalgii (2000), Reverii adverse (2001). Majoritatea sunt scrise în anii săi de avânt tineresc, sub imboldul firesc pe care i le-au prilejuit dragostea, munca deosebită, natura, societatea. Versurile sale blânde, agreabile, narative, uneori mici spovedanii, dovedesc o rară şi proprie sensibilitate în faţa aspectelor diverse ale vieţii pe care a trăit-o şi a emoţiilor estetice de care a fost cuprins în faţa unora dintre ele.
Fără pretenţia de a fi un pisc al poeziei, Mihai LEONTE este cu certitudine un adevărat OM de caracter, un căutător de elegant ce nu conteneşte a alege grâul de neghină şi care acordă celor din jur câte ceva din prea-plinul sufletului său luminos, generos, demn de aprecierea noastră cea mai de laudă.

Profesor universitar doctor Emilian M. Dobrescu
Vicepreşedinte A.S.R.
4 iunie 2001

ÎNCĂ MAI VISEZ

Am visat de când mă ştiu
Iată mai visez şi-acum
Versuri simplu ca să scriu
Cu ele să merg la drum

Astfel am găsit în viaţă
Lucruri numeroase şi frumoase
Care au ieşit în faţă
Dintre multe rele scoase.

Azi visez mai mulţi nepoţi
Care să-mi zică bunicul
Asta vă doresc la toţi
Şi apoi vină şi sfârşitul.

24 martie 2000

DISPARIŢIE

Unde sunt cuvintele frumoase
Dar unde eşti să ţi le ofer?
Relaţiile noastre extraordinar de serioase
Uneori mă lasă mai stingher.

Am să ţes în jurul tău regrete
Le voi împleti cu salbe de dureri,
De buzele tale îmi e atât de sete
Dar unde eşti să mi le oferi?

Visătoare clipe, în tăcere trec
Timpul, tot mai monoton se scurge,
Doar în natură pot să-mi reculeg
Liniştea ce printre ierburi fuge.

Lăsaţi-mă în plină singurătate!
Trist n-o să mă vedeţi, doar gânditor,
Voi fi mai mult, şi iarăşi în seninătate
Mă voi lăsa cuprins desigur mai uşor.

Valea Călugărească
16 martie 1966

IARNĂ . . .

În noapte luna de pe cer
Ne priveşte cu răceală,
E frig, zăpadă şi mult ger
Dar sunt cuprins de o căldură,
Cum să spun? Aproximativ ireală.

Dar fiindcă sângele în vene
A prins un puls, accelerat,
Îmi bag capul între perne
Şi mă las de somn furat.

Viselor veniţi la mine
Să mă-nconjuraţi când dorm,
Chipul ce mi-e drag cu mine
Să-mi fie tovarăş de somn

MÂINE . . .

Mâine ne vom da uitării
Fără remuşcări
Alungarea depărtării
Îndemna-va la visări
Găsi-vom poate adăpost
Fiecare pentru sine
Dorinţa vie care-a fost
Iluzii doar senine?
Arzânde doruri vor mai fi
Esenţa lor pribeagă
Lucidă pentru a trăi
Rezistentă şi întreagă.
Existenţa mea, departe totuşi,
Ideală va rămâne,
Neştiută printre lotuşi
Căutându-te pe tine.
Arcuri largi de sentimente,
Pur şi simplu întâmplări,
Trăi-vor de tine dependente
Autentice visări.

Valea Călugărească Mai 1966

IPOSTAZE

Ridic privirea, am în faţă,
Chipul tău
Păcat, că amândoi în viaţă
Nu vom fi mereu
Mă uit spre cer, e clar, senin
Şi plin de stele
M-aş bucura ca un copil
De-ai fi prin ele
Merg pe stradă. Sunt atent
Altfel însă par
Mai mult ca un om absent
Cu un surâs amar.

„Singura cetate ce nu poate fi cucerită cu sila,
este sufletul omului”
Nicolae Iorga

PETALE DE TRANDAFIR.

Mă uit la-mprăştiatele petale
Ale trandafirului, cândva o floare,
Care a fost în membrele tale
Privindu-le, continuă să mă-nfioare.

Mă gândesc cu câtă fină gingăşie
Le-ai sărutat, rupându-le uşor,
Strecurându-le în hârtie
Ca ele să-mi aducă al tău dor.

Când plicul l-am deschis cu grijă
M-a cucerit al rozelor miros,
Se pare că a fost surpriză
Şi le-am privit aşa sfios.

Dă-mi voie iarăşi să mă-nfior
La gândul că în suflet te doresc,
Şi-n această strofă să strecor
Sincer, eternul „TE IUBESC”.

19 ianuarie 1966

STATUIA TA

Soţiei mele Ana LEONTE

Ţi-am dăltuit statui în suflet
Acolo ai un sanctuar al tău
Piedestale cu un etern antet
Pe care le vei avea mereu.

Am adunat colorații diverse
Din nesfârşitul curcubeu
Sa-ţi fac tablouri imense
Să le descriu mi-e tare greu

Nu sunt poet că scriu un vers
Sau că iubesc acum la bătrâneţe
N-am trecut îndeajuns prin univers
Mai am în suflet multă tinereţe.

În strângerea intensă de mână
Îţi simt pulsaţia febrilă
Aşteptând ca să rămână
Ca imaginea fertilă

Corpul tău vibrând de viaţă
Desigur, ca şi altădată
Privirea ta încă semeaţă
Şi mirosul ce îmbată.

24 noiembrie 2000
Moldova Veche

RENUNŢARE . . .

Las visătorul paradis
În el nu cred
În sentimente am zis
Mă pierd
Duc dragoste cu mine
Curată
Însă nu pentru tine
Niciodată
Duc dorul de la cineva
Ascuns
De durere aş striga
De ajuns.
Sufăr greutăţi enorme
Nu mi-e greu
Nu admit sexuale reforme
Singur eu
Te chem pe tine într-o parte
Îţi vorbesc
În tainice şoapte
Te iubesc.

4 ianuarie 1966

NU VREAU!

Nu vreau să treci sub cerul plin de stele
Cu gândul sfărâmat pentru o plăcere.

Nu-mi scoate din minte iluzia supremă
Că tu eşti muritoare, când eu te cred eternă.

Nu mă lăsa să mă înec în vise
Sau în ale gândului inedite abise.

Nu încerca să-mi cânţi o melodie
Căci voi aluneca iarăşi în reverie.

Nu-mi trebuie nimic din univers
Căci mai am încă de mers.

25 noiembrie 1966

LA ANIVERSARE
a 60 a

Moşule ce tânăr eşti
Zice cântecul aprins
Vezi că-i bine să trăieşti
Şi că dorul nu s-a stins.

La vorbe încă te simţi tare
Doar la mers mă oboseşti
Te lupţi cu viaţa în continuare
La greutăţi mai şi zâmbeşti.

Bunicule, te strigă nepoţelul
În suflet simt o bucurie
Dar în pieptu-ţi clopoţelul
Alarmă dă o sonerie.

E bine anii să-i aduni
Să râzi de tot ce-a fost
S-ajungeţi şi voi bătrâni
Îndeplinind al vieţii rost.

19 ianuarie 2001

DE DEPARTE. . .

Fiicei mele Amelia Elena LEONTE

Draga noastră fată de departe
Ne sună săptămânal la telefon
Îi este greu, munceşte şi învaţă
Dar luptă să ajungă om.

Plânge mama şi o doare
Ştiindu-şi fata singurică
Că nu e mamă excluzând supărare
Considerându-şi fata încă mică.

Nu bucurăm şi nu mai ştim
Ce să răspundem la-ntrebări
Vrea să ştie că trăim
Fără greutăţi şi supărări.

Că suntem bătrâni o ştie
Luptându-ne cu bolile şi viaţa
Însă noi o spunem cu mândrie
Că ne e zâmbitoare fata.

11 mai 2001

TRANDAFIRII . . .

Trandafirii, flori regale
Au ghimpii foarte ascuţiţi
Dar şi miresme ireale
Cum aţi putea să nu-i iubiţi?

Trandafirii rupţi, se ofilesc în glastră
Oricum vei încerca să ţi-i păstrezi,
Vor muri ca visurile noastre
Doar în amintire poţi să-i revezi.

Nu rupeţi trandafirii de niciunde
Ei poartă simbolurile iubirii,
Ce în inimi ne pătrunde
Deci, nu mai rupeţi trandafirii!

LA MULŢI ANI!

Dragi colegi e ziua mea
Aţi hotărât să fiu sărbătorit,
La mulţi ani! Îmi veţi cânta
Aşa cum e obişnuit.
Vă dau în dar şi eu
Un caiet cu poezii,
I-am găsit un titlu greu
Neprevăzut, „Adverse Reverii”.
Ani am adunat şaizeci
Nu par a fi chiar mulţi,
După ce prin viaţă treci
Observi că sunt ani trecuţi.

19 ianuarie 2001

PRIVEAM . . .

Priveam întins la Carul Mare
Şi-nconjuram Pământul.
Cine ştie unde oare
Am fost atunci cu gândul?

Când în faţă ai prezentul
Concludent cu reveniri.
Tot mai vrei să iei trecutul
Filigranat de amintiri.

Te-a cuprins melancolia
Prezentei tale elocvenţe,
Trăind intens copilăria
Parcă scutit de grijile curente.

EŞTI AICI!

Mama mea, tu eşti departe
Acolo unde mergem toţi,
Eu te simt totuşi aproape
Eşti printre vii, nu printre morţi.

Tu m-ai păzit pe drumul vieţii
Acolo unde îmi era mai greu,
Te vedeam în zorii dimineţii
Şi aşa te voi vedea mereu.

AMINTIRI

Ningea atunci, mi-aduc aminte bine
La braţ mergeam prin fulgii de zăpadă,
Probleme fără-nsemnătate discutam cu tine
Fraze goale sau cuvinte în şaradă.

Străzile erau pustii. Omenirea dispăruse
În seara când visând călătoream,
Priveam la tine, cu gândurile duse
Şi cine ştie la ce, la cine mă gândeam.

8 noiembrie 1964

SLAVĂ ŢIE!

Cred în unul, Dumnezeu
Ca absolut orice om de pe Pământ,
Căci a crede nu e greu
Viaţa e un lucru sfânt.

Tot ce-i pământesc, frumos
Te atrage spre păcat,
Care om nu-i păcătos
Şi greşit n-a mai călcat?

Pe nimeni n-am umilit
Am făcut şi câte-un bine,
Nu ştiu când am şi greşit?
Spuneţi voi, Puteri Divine.

Muezini, strigând credinţă
Prea înaltului Allah,
Călugării cu pocăinţă
Care doar mătănii fac.

UNDE-I LINIŞTEA?

acrostih

Linişte nu am de când
Eşti prezentă-n viaţa mea,
Oare te voi păstra aşa în gând
Nu te voi uita cândva?

Tu mă-nsoţeşti oriunde
Eternă, unde sunt şi eu,
Mireasmă dulce, fascinante unde
Intimitate blândă eşti mereu.

Hoinar gândul nu mai umblă
Ascuns ca altă dată, nu ştiu cui,
Inima mi-e iarăşi plină
De limpezimea ochilor căprui.

AMINTIRE

Din macadamul dur, împrăştiat
Mi-am adunat gândirea,
Uitându-mă la tine-nfiorat
Mi-am regăsit iubirea.

Dar oare cât te-am căutat
În mulțimea asta infinită,
Poate că nici nu am visat
Că te voi găsi iubită!

Cuvintele frumoase se adună
Iar buzele se caută-nsetate,
În suflet e veşnică furtună
Şi trupurile sfârşesc îmbrăţişate.

Tu eşti icoana minunată
Pe care o privesc pios,
De frumuseţe aureolată
Te înconjoară gândul meu sfios.

DOAR TU ŞTII!

Doar tu ştii ca să desfaci
Misterul tainic al iubirii,
De aceea, sincer, îmi şi placi
Aşa cum îţi plac ţie trandafirii.

Din îmbrăţişarea ta nu vreau să scap
E prea fierbinte şi plăcută,
Vreau să iau viaţa de la cap
Pe o nouă cale, nebătută.

Sărutul tău să-mi fie leac
Ca bolile să nu m-atingă,
Dar ce magie să mai fac
Iubirea mea să nu se stingă?

Mergând prin viaţă în acelaşi pas
Prin dragoste să fim uniţi,
De-a lungul anilor ce ne-au rămas
Să fim mereu nedespărţiţi.

ÎNTR-O ZI . . .

Voi muri extrem de fericit
Dacă voi şti că cineva,
Fiind dincoace de mormânt
Va mai privi la crucea mea.

Da, muritorule de rând
Am fost cândva şi eu un om,
Prin viaţă am trecut cântând
Sădind ici acolo câte un pom.

Uită-te în jurul tău
Şi fă ce crezi că-i bine,
Căci plină e lumea de rău
Doar ce e bun rămâne.

TRANDAFIRII TOŢI DIN LUME. . .

Trandafirii toţi din lume
Am să-i adun încet, încet,
Văzându-te ei îţi vor spune
Cuvinte-n şoaptă şi discret.

Cei cu roşiile petale
Simbolul veşnic al iubirii,
Vor fi în gândurile tale
Prin însăşi trandafirii.

Sunt trandafiri ce se agaţă
Căutându-şi un zenit,
Cu dorinţă veşnică de viaţă
Spre-nălţimi, spre infinit.

Nu vreau în juru-mi un suport
Mă ridic treaptă cu treaptă,
Să mă mişc mai dezinvolt
Căci viitorul mă aşteaptă.

Cum! Nu ştii ce-i viitorul?
Este primăvara care vine,
Prin care modernă CREATORUL,
Ne-a trimis ziua de mâine.

FILOSOFÂND

Universul nu sunt eu
Nici nu-mi pot imagina,
Că undeva versul meu
Vreun ritm va accelera.

Nici că inimi va frânge
Sau că va schimba ceva,
Doar îndată ce ochii-mi vor plânge
Tu vei apărea din nou undeva.

Asemenea unui meteorit
Sau vreunei comete stinghere,
Chiar dacă voi fi necăjit
Voi găsi încă destule repere.

1964

LASĂ-MĂ!

acrostih

Lasă-mă aşa cum sunt
Evaziv sau poate imperfect,
O rădăcină să mă lege de pământ
Nu vreau în viaţă ceva mai concret,
Te rog nu încerca să mă reduci
Erori în suflet să-mi produci.

Mai mult vei pierde, sau contrar
Inima-mi va pulsa mai rar,
Haotice gânduri vei schimba
Alte căi precise nu vei stabili,
Irosite sentimente vei accelera
Lungi clipe fericite vei părăsi.

1964

POVEŞTI . . .

De o vreme lungă-ncoace
Mulţi ne spun mereu poveşti,
Ne sucesc, mintea ne-ntoarce
Mai ceva ca la Ploieşti.

Ne ameţesc cu Ordonanţe
Pline de încurcături,
Şi având doar rezonanţe
În celebre semnături.

Nu mai ştim de nici o lege
Înconjuraţi doar de fantasme,
Mintea nu le înţelege
Care-n fond sunt nişte basme.

ÎŢI SIMT LIPSA . . .

Îţi simt lipsa scumpă fiinţă
Te caut cu gândul în jur,
În aerul de munte, pur
Pe vârfuri de brazi îţi jur
CREDINŢĂ.

Nu-ţi cer nimic înalt
Dar ce-aş putea să-ţi cer?
Văd printre nori un petic de cer.
Lumina vine, o prefer
NU ÎN NEANT.

Dăruieşte-mi din inima ta
O parte oricât de restrânsă,
Nu vreau să fii cu faţa plânsă
Pe faţa-ţi să o văd răsfrântă
FERICIREA

1965

FĂRĂ SFIICIUNE . . .

Tu nu mă priveşti sfioasă
Să cred că o faci anume?
Poate ai multe a-mi spune
De aceea nici nu-ţi pasă.

Sigur nu te păzeşti de lume
Se poate asta, însă lasă,
Să vedem ce-o să mai iasă
Din această chestiune.

Nu ai rămas nicicum sfioasă
Să ştiu de ce? Nu îmi vei spune,
Fără a fi răutăcioasă.

Tu ai în suflet gânduri bune
Stând la tine liniştită-n casă
Uitând de clipele comune.

ICOANĂ ÎN LUMINĂ . . .

Icoană făcătoare de minuni
Ia-mă în a ta oblăduire,
Sub a ta cupolă să aduni
Ce e mai frumos într-o iubire.

Lumină, tu să fi cu mine,
Să-mi arăţi o cale-n viitor,
Astfel, în inimă cu tine,
S-ar putea să fiu nemuritor.

Acelaşi lucru îl doresc şi eu,
Să fii tu veşnică, divină,
Te însoţească gândul meu,
Cu o aureolă de lumină.

Sunt credincios ca orişicare
Cei care călătorim prin lume,
Dar uit de totul şi-n uitare
Mă cufund adeseori în rugăciune.

Aş pleca cu tine-n lume
Zice un cântec ţigănesc,
Dar aş vrea să ştiu anume
Unde oare mă opresc?

MĂRGELELE ŞIRAG . . .

Dublul mărgelelor şirag
M-a făcut să-mi placi atât,
Căci am uitat de al tău drag
Că viaţa are un sfârşit.

A mai fost o întâmplare
Cu un sărut nevinovat,
Aducând în suflet alinare
Ca un fior de neuitat.

Niciodată rău nu-ţi pară
A fost ce-a fost atunci,
Sau mai veni-vor zile iară
Cu alte vremuri dulci.

Nu ştiu ce o să vină?
Îmi amintesc ce a fost,
Tu vei persistă tot divină
În al vieţii mele rost.

VISURI

Micuţule care te joci în pace
Pe aleile înverzite ale parcului,
Bomboana ce ţi-o dă mămica,
Îţi place ca de exemplu plantelor
Ploaia şi soarele.

Dar visurile tale imprecise
Aleargă libere, în voie
Spre tărâmuri încă ne concise
Doar sunt şi ele numai vise.

1963

ARMONIE

În suflet e perfectă armonie
Îmi doresc ceva mai mult?
Supraîncărcat de melancolie
De singurătate eu m-am rupt.

De ce să mă despart de tine?
Nu ai forţe ca să mă reţii?
Orice vei transforma în mine
Vreau stăpână să-mi rămâi.

1964

FĂRĂ STĂVILAR . . .

Inima spre tine mă îndeamnă
Există stăvilar să o oprească?
Dar cine ar putea să îndrăznească
Să mă întrebe dragostea ce-nseamnă?

Ar fi o întrebare nefirească
Ca tunetul în zi de toamnă,
Rămânând aproape ne luată-n seamă
De indiferent ce inimă, desigur omenească.

Dar tu cea care crezi în mine
Într-un cuvânt mai arzător
Îi dai o înţelegere-n sine.

Într-un sens să-i zic înălţător
În serile de farmec pline
Mă faci să devin mai visător.

29 octombrie 1963

UN CÂNTEC . . .

Un cântec din inimă-mi zboară
Departe spre un ţărm nelimitat,
Spre o ţintă veche , ce poate m-a uitat,
Sau poate spre una imaginară.

Dar care-mi e ţinta precisă?
Oare am eu un grozav adevărat?
Oricând inima mea tare mi-a pulsat
Chiar de-a avut sau nu o ţintă concisă.

De vrei să-mi afli ţelul meu
Vei încerca zadarnic să o faci
Vei spune, sigur nu mi-e greu.

Dar, ar urma concluzia să tragi
Specific, doar în felul tău
Şi în final, va necesită să taci.

1963

NU MAI VREAU !!!

Nu mai vreau să ştiu de tine
Oare-mi este de ajuns?
Câte-n suflet mi-am ascuns,
Amintiri curate şi visări senine.

Dintre multe clipe ce s-au scurs
Oare mă mai pot reţine?
Gândurile care sunt la tine
Inima aproape mi-a distrus.

Nu, n-aş vrea ca fericirea
Să mi-o pierd aşa curând
Poate-mi voi găsi menirea.

Undeva pe acest Pământ
Încât într-o zi să-mi spună
Ah! Ce fericită sunt.

1963

CINE ŞTIE?

Cine ştie câte amintiri
Strânse ani şi ani de zile,
Au în ele trandafiri
Sau sunt triste, inutile?

Dintre multele trudiri
Printre care ai trecut,
Ţi-au adus şi trandafiri
Ce mai greu s-au vestejit.

Eu ţi-aduc doar suveniri
Care poate sunt minore,
Pozele cu trandafiri
Şi cuvintele sonore.

FRUMOASELE CUVINTE. . .

Vezi cum totul se învârte
Te întoarce şi te minte,
Până mintea ţi-o aprinde
Prin frumoasele cuvinte.

Tu cuprins ca de o vrajă
Uiţi ce-a fost mai înainte,
Fiind prins în acea mreajă
A frumoaselor cuvinte.

Totu-n jurul tău valsează
Ritmul dansului te prinde,
Nimic nu interesează
Doar frumoasele cuvinte.

Prins în al vieţii joc
Nu mai eşti aşa cuminte,
Chiar dacă nu ai noroc
Ai frumoasele cuvinte.

REVERIE … .

Odată cu zăpada care pleacă
Tu natură, iar o să renaşti,
Aşteptăm să vină şi să treacă
Sfinte sărbători de Paşti.

Sufletul mai plin ca niciodată
De iubire şi de ani frumoşi,
De tinereţea de mult uitată
Şi de bătrâni tăcuţi, sfioşi.

Gândurile mă poartă-n lume
Ocolind-o în fel şi chip,
Căutând nume şi nume
Sonore, simple sau vreun VIP.

Doar privirea se opreşte
Sus pe cer la Carul Mare,
O steluţă străluceşte
Oare! pentru cine oare?

CRISTOS A ÎNVIAT!

A venit şi ziua Învierii
Îngerul spre lume a strigat,
În mijlocul primăverii
Să ştiţi, CRISTOS a Înviat!

Coşurile încărcate sunt de ouă roşii
Cu alese bunătăţi şi cozonac,
Zâmbesc copiii, chiar şi moşii
Îţi spun, CRISTOS a Înviat!

Merge lumea-n cimitire
Unde are un neam apropiat,
E frumos, în unduirea de zefire,
Da azi, CRISTOS a Înviat!

Tu eşti aici în stânga mea
Şi sunt atât de încântat,
Nu-ţi pot spune altceva
Decât CRISTOS a Înviat!

http://blogulmeu.ro/gigiuzv/files/2007/03/cristos-a-inviat.swf

15 aprilie 2001
Paştele tuturor crestinilor

DIN ÎNALT.

Din înalt priveşti la mine
Tu steluţă lucitoare,
M-aş urca şi eu la tine
Dar tu eşti în Carul Mare.

Aşa cum priveşti atentă
Mă simt extrem de fericit,
Învăluit de dispoziția mea latentă
Pe care tu mi-ai dăruit.

Mai am puţin şi voi pleca
Spre ceruri veşnice, de unde,
Voi privi apoi la lumea mea
Şi-n suflete eu voi pătrunde.

Mă las de vise legănat
Uitând că mai exist pe lume,
Căci steaua asta m-a chemat
Spre ea, dar când anume?

BALADĂ . . .

Despre iubire au mai scris poeţi
Chiar Solomon plin de înţelepciune,
Luat-a dragostea de la profeţi
Şi a transpus-o în rugăciune.

A scris Cântarea-ntre cântări
Acele imne închinate iubirii,
Adevărate declaraţii şi rugări
Ce depăşesc puterea-nchipuirii.

Iubita lui cea mai frumoasă
E denumită simplu ca femeie,
Atunci când el o duce acasă
Ca pentru el pereche să îi steie.

Şi nu găseşte înalte epitete
Decât simplele cuvinte,
Din totdeauna au fost fete
Şi vor mai fi de acu-nainte.

EA ESTE . . .

Acum când te cunosc iubire
De ce să te sugrum cu întrebări?
Sufletul mi-i plin de fericire
Şi e cuprins de intensele visări.

Iubirea mea nu este oarbă
Eu am ales ce e frumos
Şi-mi las inima să-ţi soarbă
Al trupului tău sublim miros.

Iubita mea, eu n-am cuvinte
Să-ţi spun de ce te preţuiesc?
Crede-mă Înaltule Părinte
Ea este cea pe care o iubesc

ODIHNĂ . . .

Lasă-mă să-mi odihnesc privirea
În ochii tăi atât de minunaţi
Şi care ne-au adus iubirea
De care amândoi am fost frustraţi.

Mâinile cu tremurul încet
Se caută-ntre ele
Atingându-se discret
Ale tale cu ale mele

Da, îmi amintesc sărutul
Cu ale tale buze dulci
Acesta a fost începutul
Ţi-aminteşti? Atunci…

Îmbrăţişarea caldă, fermecată
Cu neastâmpăr tineresc
Cu fior avid de fată
Vreau ca mereu să „TE IUBESC”.

SCRISOARE . . .

Voiam să te revăd de Sânziene
În cea mai scurtă noapte
Şi să-ţi recit din noile poeme
Dar iată, asta nu se poate.

Cine se caută-n această zi
Ca-n vremurile vechi
E sigur că vor sfârşi
Prin a fi perechi.

Cu ce fel de gingăşie m-ai privit
De astfel m-ai fermecat?
În suflet mi te-ai cuibărit
Şi în minte mi-ai intrat.

Tu-mi ştiai anii mai târziu păr
Eu asta încercam aţi spune
Dar nu voiai să crezi în adevăr
Care-l vedea întreaga lume.

Dragostei de adevăr nu-i pasă
Ea se apropie şi de bătrân
Spunându-i vremii mincinoasă
Doar clipele frumoase ne rămân.

NU E BINE!

Mă gândesc că nu e bun
Lunecuşul spre uitare
Ajungând pe acel drum
Erodat şi în surpare.

Găsi-vom cale de mijloc
Oricum frumoasă
În care să nu stăm pe loc
Nouă nu ne pasă.

Apoi vom mai vedea
Trăind zile şi mai bune
La care veşnic vom visa
Eterni pe această lume.

POETUL NU MAI VREA . . .

Poetul nu mai vrea să plece
Din lumea pământească,
Acolo în mormântul rece,
Ştie ce o să găsească.

Pustiul veşnic şi tăcerea
Fără cuvinte, adieri de vânt
Pentru a aştepta reînvierea
Dar tot mai bine-i pe pământ.

Mă lupt să mai trăiesc aici
Şi să mă bucur de viaţa
Să fiu alături de amici
Nu în cripta cea de gheaţa.

MOARTEA BUNICII IOANA

Bunica a murit frumos
Ţinându-mă în braţe
Şi gândindu-se duios
Oare cui, o să mă lase ?

Mama mea plecase mai demult
De unde nu se-ntoarce
Eu nu eram încă crescut
Pentru a veni încoace.

Bunica n-a spus un cuvânt
M-a mângâiat uşor pe cap
Şi-a plecat cu Duhul Sfânt
Eu ce puteam să fac?

Am plâns o vreme după ea
Cu lacrimi de copil,
Nu ştiam ce se-ntâmpla
Şi am tăcut docil.

AM FOST . . .

Am fost un băiat cuminte,
O persoană oarecare
Nu mai sunt cel dinainte
Ce-ai făcut cu mine oare?

Mi-ai răvăşit tot universul
Îngheţasem ca în vid
Îmi oprisem chiar şi mersul
Ce acum e mai rapid.

Sufletul mi-ai răscolit
Ce înseamnă asta oare?
Căci din nou mi-a revenit
A iubirii nouă floare.

Prin metoda îndrăzneaţă,
Cunoscută doar de tine,
Tu m-ai readus la viaţă,
Pentru a trăi şi mâine.

Câte zile vor mai fi,
N-am decât să-ţi mulţumesc
Doar aşa îţi pot plăti,
Şi în veci să „TE IUBESC”.

DA, DOAMNĂ!

Am rămas mut de uimire
În faţa frumuseţii tale
Vreau să te acopăr de iubire
Să fiu sclavul dumitale.

Da, Doamnă. Asta nu-i minciună
Te iubesc şi te admir
În întuneric şi pe lună,
Feeric fir de trandafir.

Chiar nici nu mai întreb
Pentru ce tu m-ai chemat
Ating corpul tău superb
Şi rămân entuziasmat.

Doar acea îmbrăţişare,
Mie-mi este de ajuns,
Rămân plin de încântare,
Şi în glas fără răspuns.

Nu pleca. Rămâi cu mine.
Poate asta vrei şi tu
Tot ceva ne mai rămâne…
Amintirea de acu’.

AM UMBLAT. . .

Am umblat suficient prin lume
Dar nu mai vreau să rătăcesc,
În primitoare braţe, o minune !
Odihna vreau să-mi regăsesc.

Ştiam eu ce-i iubirea adevărată ?
Era zeiţă a închipuirii
I se spunea zeiţă a iubirii,
Minune a fost încă odată.

Când din fiinţe muritoare,
Am găsit un înger, nu-i poveste
Pe care singură sub soare,
Iubita care azi îmi este…

O fi asta vreo speranţă
Sau poate este doar un vis?
Însă tu de la distanţă
Mi-ai creeat un paradis.

Când mi-e greu mă uit la tine
Soluţii noi îmi vin în minte,
Mă regăsesc iarăşi pe mine
Nu mai stau aşa cuminte.

ODE . . .

Ode, imne, elegii
Eu le scriu doar pentru tine
Când sunt orele târzii,
Dar mă simt aşa de bine.

Gândul gratuit îmi aleargă,
Peste-ntinsele câmpii
Peste toată lumea largă,
Se cufundă-n reverii.

Adun în suflet amintiri
Prinse din viaţa-mi toată,
Pozele cu trandafiri,
Prin gândire îmi dau roată.

Tu te-ai instalat în mine,
Şi n-aş vrea să te mai scot,
Cu privirile-ţi divine,
Tu eşti universu-mi tot.

IUBITA MEA

Iubita mea, m-ai îmbătat
Ca aroma vinului de Busuioacă,
Acum, cu dulce sărutat,
Alintă-mă şi o să-mi treacă.

Ca viţa fragedă m-ai încorsetat
Îmbrăţişarea ta cum să nu-mi placă?
Când toate farmecele s-au dezlegat
La mine, iubirea să se-ntoarcă.

Iubita mea n-am obosit
Gândindu-mă la tine,
Dar mă simt mai fericit,
De viaţa clipele-mi sunt pline.

UN PREMIU . . .

acrostih

Lucrând în mină zi şi noapte
Eşti uneori, desigur, obosit.
Odihna pentru orele lucrate,
Normal, un premiu fericit.
Te bucuri sincer în tăcere,
E şi firesc dac-ai muncit.

Munca, fiind, suprema plăcere,
Imprimându-ţi un sec inedit.
Hărnicia adusă aici cu greutate
Arzând în veacul noilor idei
Inspirând încă o temeritate,
Lăsându-i viaţa unei noi idei.

AM CULES . . .

Am cules salbă de stele
Pentru tine nestemată
Să fii tot mai minunată,
Cu şiragul de mărgele.

Văzând cerul înstelat,
În a nopţii strălucire
Din priviri m-ai captivat,
Oferindu-mi doar iubire.

Îţi mulţumesc Tată Ceresc
Că m-ai confecționat aşa de fericit
Am zis că n-o să mai iubesc,
Şi totuşi iubirea a venit.

Cu chip frumos, de nedescris,
Această stea m-a fermecat
Cum nu credeam în nici un vis,
Dar iată că-i adevărat.

LIMPEZIRE . . .

Când mă gândesc la trecerea vieţii
Nu-mi cenzurez diverse amintiri
Din anii impulsivi ai tinereţii,
Plini de muncă, dar şi de iubiri.

Revin trecute, multe întâmplări
Cu hazul sau cu tristeţea lor
Dar şi câte alte contemplări
Care mă purtau în viitor.

Acum când viitorul e prezent,
Ţi-aduci aminte pronosticul tău,
Dacă a fost sau nu eveniment
A devenit realitate, nu-ţi pare rău.

Un covor albastru plin de stele
Este cerul fără de sfârşit
Nu te mai caut printre ele
Căci pe pământ eu te-am găsit.

În suflet mi-ai pătruns, surpriză
Şi te-am păstrat cu inocenţă
Nu ştiu de cine ai fost trimisă
Dar sunt fericit cu a ta prezenţă.

NOSTALGIE … .

Stau ore-ntregi şi mă gândesc
La tine, la chipul tău fermecător,
De la gânduri mereu mă hrănesc,
Hrana neapărată unui visător.

Aş vrea să fiu pictor, compozitor, poet
Să te pot prinde în diverse ipostaze
Într-un stil cât de concret
Aureolată de mii şi mii de raze.

Nu găsesc declaraţii, cuvinte potrivite
Pentru ca tu să fi mai fericită,
Am lăsat în urmă multe flori strivite
Şi am venit spre tine cu inima topită.

Nu găsesc în univers, pe pământ,
Cu cine să te-asemăn mai bine,
Nu găsesc cel mai frumos cuvânt
Care să-l rostesc pentru tine.

Caut versul cel mai frumos
Să-l aştern pe acest caiet,
Caut ritmul cel mai melodios
Să ţi-l transmit în mod direct.

Nu ştiu ce aş putea să-ţi dăruiesc…
Să simt că tu eşti tot ce-i mai înalt,
Că într-adevăr în suflet te iubesc
Da, nu sunt cuvinte spuse în neant.

AM AVUT . . .

Cunoscându-te pe tine
Am avut mare noroc
Zilele îmi sunt mai pline
De singurătate nu e loc

Cum să te înţeleg iubire
Eşti mult prea cuprinzătoare
Depăşind orice închipuire
Te-am transpus în Carul Mare.

Cum aş putea să definesc
Ceea ce simt eu pentru tine
Sintagma veche „TE IUBESC”
Are cuvinte prea puţine.

SPUNE-MI DE CE?

Spune-mi de ce oare,
Tu, steaua mea,
Din Carul Mare,
Nu vrei să fi tot stea?

Stelele ce sunt pe cer
Vor fi în continuare
Ca şi aceea care o prefer
Va fi acolo-n Carul Mare.

Nu pot merge-n infinit
Nici n-am cum să fac
Totul are un sfârşit,
De aceea, iată, tac.

În locul meu altcineva
Va scrie poate, iar un vers
Pentru că persoana ta
Eternă fi va-n univers.

CUVINTELE … .

Mai întâi a fost cuvântul,
Rostit de însuşi Creatorul,
Astfel s-a născut Pământul,
Lumea noastră, viitorul…

Printre lucrurile sfinte,
Şi credinţa-n Dumnezeu,
Am şi lucrul cu cuvinte,
Folosite-n scrisul meu.

Te întrebi puţin contrariat
Ca un aer cam fierbinte
Cine? Ce s-a mai schimbat
Doar folosul de cuvinte.

Mulţi se-mbată de cuvinte
Spuse la un oarecare semn,
Folosite mai-nainte
Elegii al limbilor de lemn.

Cuvinte, cuvinte
Nişte simple elemente
Puse sigur înainte
Întâmplări, evenimente.

Reşiţa 16 februarie 2001

MĂ ÎNTREBI ?!

Mă întrebi ce va mai fi
Crezi că-ţi pot răspunde?
În viitor eu pot privi,
Dar nu ştiu până unde.

E uşor să dai verdicte
Când nimic nu e concret
Visând la clipe fericite
Uităm că nimeni nu-i perfect.

Fiind un om de rând
Cu o biografie oarecare,
Nu mă voi uita plângând
Înspre Carul Mare.

Ce elegantă eşti aşa
În curatele-ţi vesminte
Vei rămâne tot o stea
Neschimbată în cuvinte.

GÂNDURI, GÂNDURI … .

Gânduri, gânduri inocente,
Aleargă-n pâlcuri, dispersate,
Şi nu sunt indiferente,
Când spre tine-s îndreptate.

Doamne, cum mă mai gândesc
La tine, zeiţă pământească,
Nu ştiu cum să îndrăznesc,
Gândurile să te găsească.

Va veni şi ziua-n care
Vom fi iarăşi împreună
Nu cred că voi fi în stare,
Să te strâng puţin de mână.

AM DĂLTUIT… .

Am dăltuit în versul meu,
Imaginea frumos creată,
Rămasă în suflet mereu,
Pe care n-o uit niciodată.

Nu voi uita acele mângâieri
Primite de la tine-n dar
Le aştept şi azi, ca ieri
Depuse pe al dragostei altar.

Cum să uit calda-ţi privire,
Care sincer m-a uimit?
Aducând imensa fericire
Pe care tu mi-ai dăruit.

Însetat de a ta fiinţă,
Buzele mi s-au uscat,
Dar cu veşnică credinţă,
Ochii tăi nu i-am uitat.

CÂND ARDE DORUL … .

Când arde dorul poţi să spui,
Cât ţi-e de greu? Aştepţi,
Dar n-ai cui spune, nimănui
Nu-i pasă. Nu-i pasă tot repeţi.

Timpul trece foarte greu.
Te uiţi la poza din album,
Întrebi, de ce doar eu,
Mai iubesc? Nu sunt nebun ?

Cu toate astea, încă speri,
Să fie totul cumplit de bine,
Că fiinţa care o preferi,
Va fi vreodată lângă tine.

POETUL A MURIT FRUMOS … .

Poetul a murit frumos,
Ducându-se la stele,
Căci n-a vrut să coboare jos,
Nici una dintre ele.

Acum privind în jos la noi,
Gânditor la zbaterile noastre,
Zicând: Am fost şi eu ca voi,
Şi iată, mă aflu printre astre.

V-aştept căci veţi veni
Urmându-vă desigur mersul,
Şi atunci când veţi şi osteni,
Vă veţi închide universul.

20 aprilie 2001
Moldova Veche

NU RENUNŢ !

Doamne, cât eşti tu de mare!
Desigur, o să mă-nţelegi,
Căci nu mai vreau în resemnare,
Să mai trăiesc zile întregi.

Cui ar utiliza această renunţare?
Ce mi-ar distruge un destin,
Ar însemna o condamnare,
Şi asta nu ar fi puţin.

Cum am luptat voi mai lupta,
Aşa am învăţat, să lupt mereu.
Căci nu-nţeleg a renunţa,
Nici nu încerc, mi-e foarte greu.

01 mai 2001
Moldova Veche

UNDE EŞTI VIAŢĂ ?

Unde eşti tu viaţă,
Prin care am trecut?
Întrebarea e isteaţă,
Iar răspunsul e ştiut.

Viaţa care a-nceput,
Tu nu ştiai ce este,
Atunci cândva demult,
Credeai că e poveste.

Acum bătrân fiind,
Când ai văzut ce-a fost
Observi că doar trăind,
Viaţa are rost.

File de jurnal

1 Sunt aniversări dar şi comemorări. Citeşti şi zici „Mulţi ani trăiască” pentru cei vii. Un Dumnezeu să-i ierte pentru cei trecuţi. Păstraţi-le mormântul în sufletele voastre. Nu veţi avea nimic de pierdut. Vă va întări eterna amintire căci viaţa este viaţă, iar moartea ne îngheaţă
2 Oare! M-am trezit târziu la viaţă dintr-un somn mult prea adânc. După naşterea oficială, am trecut de mult prin şcoală şi cartea de muncă mi-e umplută de ani şi totuşi parcă mai sunt copil. Acum învăţ încă din abecedare, căci sunt încă la antici, pe care îi găsesc: Aristotel, Platon, Seneca. Doamne! De unde ştiau ei ce e în lume? Ne întrebăm, dar tot de la ei învăţăm.
3 Lume multă, gălăgie. S-a deschis o pizzerie. Lume multă, furnicar, s-a deschis un cafe-bar. Vrei să cumperi un ziar, stai la coadă. La impozit când plăteşti, „lumea asta-i tare şoadă”, stai la coadă. Dar ce? Coada asta-i de mâncare, de-i atâta înghesuială?
4 Am mai scris vreo două rânduri, iarăşi am căzut pe gânduri, consemnez iar în jurnal, câte un fapt comun, banal. Căci de lucruri serioase lumea nu mai vrea să ştie să audă căci la toate este surdă. Am trecut şi iar vom trece şi prin anotimpul rece.
Stai în casă, la căldură, dacă ai, dacă nu mai bei un ceai să te ardă pe la gură şi îţi faci astfel căldură.

5 Vine pensia cu indexarea şi mă mir că e mai mică. Cum? Că ea pare aşa mare, dar nu-i bună de nimic. Nu mai ei, domnii cei mari, iau salarii în dolari, însă noi aceştia mici, nu luăm nici firfirici. Tot aduni la cheltuieli, la venituri câte un pic, ce-a fost azi şi ce-a fost ieri,
mâine nu mai e nimic. Uite aşa trăieşti intens cu cartofi şi cu gulii, într-o zi senină poate, vei pleca dintre cei vii.
6 Multe anunţuri funerare. Un şir întreg de nume, trece lumea prin ziare, şi ziarele prin lume. Trec anotimpuri în curgere naturală de la iarnă pân’ la toamnă şi ajungem iar în iarnă. Cursul vremii nu se schimbă, ploi mai sunt tot mai puţine, mai e secetă, zăpadă, stă o grindină să cadă, toate trec ca un şuvoi, peste noi.

Scrisori deschise,

7 După lectura versurilor din caietul „Reverii adverse”, am constatat că Mihai Leonte cu toate că a creat noi poezii, nu şi-a schimbat stilul. Menţinerea vechiului stil este o consecvenţă firească, căci poetul nu ţine cu orice preţ să devină brusc … modernist.
Poezia nu este un obiect, ci o dispoziție de graţie, o vibraţie proprie fiecărui poet, care trebuie să fie citit şi înţeles ca individualitate, nu neapărat prin raportare şi comparaţie cu alţii.
Sensibil, sincer şi vibrând cu blândeţe, duioşie şi înţelegere la evenimentele vieţii, Mihai Leonte, poetul continuă să se emoţioneze şi să activeze pe plan social, fiind demn de o înaltă stimă.
Domnule Leonte, dacă simţiţi îndemnul lăuntric de a vă exprima în versuri, nu vă reţineţi, indiferent de opiniile altora.
Cu preţuire, profesor Claudiu Vodă
Preşedintele Asociaţiei Amatorilor de Ştiinţă şi Cultură din România

Mult stimate prieten Mihai LEONTE

Vă mulţumesc mult pentru volumul „ Reverii Adverse”, care mi-a adus multă bucurie prin varietatea ideilor abordate cât şi prin profunzimea gândirii omului care a poetizat munca grea a minerilor, realizând buchete de cristale literare acolo unde alţii nu văd decât suferinţă şi durere.
Vă admir sincer şi doresc să ne dăruiţi recentă care ştim să apreciem eforturile minerilor care aduc lumină din negura cea mai profundă a adâncurilor.
Constantin GRUESCU – născut 12 aprilie 1924.
Tehnician geolog miner – colecţionar flori de mină.

Stimate prieten Mihai LEONTE

Mihai LEONTE are o sensibilitate aparte, care îmbină în mod miraculos spiritul oniric cu cel realist. Dar aşa cum nuferii albi imaculaţi îşi trag seva din adâncul mlaştinilor, tot la fel şi spiritele sensibile se înalţă deasupra mediului în care se află.
Stilul aparent uşor trădează o profunzime de sensuri, dar ceea ce e foarte important este originalitatea poeziei dumneavoastră care e definitorie, lucru care nu-i deloc uşor.
Vă felicit şi vă asigur de aprecierile mele sincere.

Profesor Ion MIU – Malmo – Suedia

Mihai LEONTE -,,În căutarea poeziei”... eseu de Ion CHICHERE

„Caut adâncimea,/ Ca pe o hrană necesară, scrie Mihai LEONTE în placheta „ALB – NEGRU”, apărută în 1999.
Versuri calde, centrate pe sentimentul dragostei eterne găsim şi în poemul „UITĂ”: „Uită ultimul sărut/ Şi pe debutantul uită/ Să rămân necunoscut/ Fii tu cunoscută!”.
De la poeme ocazionale, vezi poemul „ELOGIU” la conştientizarea scrisului din „OPTIMISM”: „Când plânge inima-n durere,/ Şi o cuprinde o vrajă amară şi adâncă,/ Caută-ţi o altă putere/ Şi printre suspine tu cântă!”.
Mihai LEONTE este într-o permanentă strădanie de transpunere în vers a emoţiei în faţa vieţii. Iar pentru Mihai LEONTE poezia este dragoste. Iată un catren reuşit din poemul „EVRIKA! Te-am descoperit.”: ”Alergam prin spaţii nesfârşite,/ Nomad. Cu gândul cam nehotărât/ Aleile din cale-mi de ierburi năpădite/ Mă-nfiorau şi totuşi te-am găsit”.
În versurile următoare un autoportret – vezi poemul „LĂSAŢI-MĂ”: „Nu mă căutaţi în sonore ipostaze/ Nici pe culmea înaltelor gândiri/ Nu mă pierd niciodată-n miraje/ Doar câteodată-n roze amintiri.” – am citat din placheta „NOSTALGII” apărută la Moldova Nouă în 19 – ianuarie – 2000. Cel mai reuşit poem al plachetei mi se pare a fi „NIHIL NOVE” din care voi cita integral întâia strofă: „Nimic nou. Nici vechituri nu-mi scrii/ De ce să te mai oboseşti zadarnic?/ În orele nopţii de toamnă târzii/ Adormi în pace. Să nu-mi scrii!”.
Adâncind căutarea întru poezie în poemul „ O SPUN DESCHIS” Mihai LEONTE, identifică în fapt poezia cu fiinţa iubită „Te văd întruchipată în tot ce e frumos/ În fulgi de nea, în mari poeme/ Iar sângele în vene tresaltă furtunos/ Când oare gândul va înceta ca să te cheme?”.

Apropiat de natură Mihai LEONTE se emoţionează în faţa muntelui. În poemul „ VÂRFUL MUNTELUI” iarăşi găsim versuri demne de citare: „Câte inimi ai tu în piept/ De îţi aud o vâlvătaie de bătăi?/ De ce îţi ridici vârful drept/ Ameninţător peste văi?”. După cum vedeţi în locul unor elogii cu nuanţă festivistă, acum când poetul împlineşte o frumoasă vârstă a senectuţii, am preferat o recitire a poemelor mai reuşite, cum şi sincera sugestie de a încerca să se exprime în vers liber (alb) şi de a se grupa în jurul selecţiei pe care cu drag am făcut-o din ceea ce am citit până acum.
Poezia este, ceea ce este, plus ceea ce va fi. Nivelele la care fiinţa umană o întâlneşte sunt variate „chipurile” poeziei sunt iarăşi diferite. Dar atunci când un om la 60 de ani are frumoasa nebunie de a crede în „frumoasa lipsit de corp” (poezia) şi ea, poezia îl ajută să existe, cel puţin funcţia de chatarsis a scrierii de vers se împlineşte. Şi nu este puţin. Încheind scurta-mi „scrisoare”, IO, Ion CHICHERE îi doresc lui Mihai LEONTE, „LA MULŢI ANI!”.

Ion CHICHERE – REŞIŢA – 18 -19 Ianuarie 2001.

STIMATE DOMNULE Mihai LEONTE

Confirm primirea volumului dvs. de poezii „Valenţe medii”, versuri ce m-au încântat prin receptivitatea metaforei şi pasionanta abordare tematică a iubirii ca izvor al înţelegerii între oameni.
Vă mulţumesc pentru frumoasa dedicaţie şi vă urez ca Praznicul Naşterii Domnului nostru Isus Hristos să vă aducă dumneavoastră şi întregii familii, multă sănătate, împlinirea multor dorinţe, ani îndelungaţi, iar sărbătoarea Anului Nou să vă găsească fericiţi şi încrezători într-un viitor mai bun, să vă aducă liniştea sufletească şi prosperitatea atât de mult aşteptate într-o Românie Mare aşa cum şi-au dorit strămoşii noştri.
Sărbători fericite şi La mulţi Ani.
Dr. Ec. Gheorghe FUNAR
Primar al municipiului Cluj – Napoca.

Domnule Mihai LEONTE,

Să te ţină Dumnezeu tot aşa, să scrii mereu, să ai realizări pe măsura strădaniilor tale, să ai bucuria faptelor împlinite şi să nu cobori ştacheta, ci din contră, mai înalţ-o cât poţi mai sus. Se pare că ai intuit bine adevăratul sens al vieţii, prin motivaţia faptelor”.

Gheorghe ANDREI – Vicepreşedinte
Uniunea Generală a Pensionarilor din ROMÂNIA.

Stimate domnule LEONTE,

Nu am reuşit să vă trimit un material amplu dar vă voi scrie câteva rânduri. În primul rând vreau să vă spun că vă admir curajul de a aşterne pe hârtie, gândurile, amintirile şi pasiunile dumneavoastră, mai ales într-o configurație aşa de pretenţioasă cum este poezia. Trebuie să recunoşteam că poezia este forma cea mai delicată, dar şi mai solicitantă, prin care un om îşi poate exprima în mod direct sentimentele, gândurile, fără, a apela la intermediari.
Dintre poeziile dumneavoastră mi-a rămas întipărită în minte cea cu numele „Edenul copilăriei” în care evocaţi plaiurile plaiurile copilăriei, satul natal. Mi-a rămas în memorie pentru că acele meleaguri au fost şi pentru mine „edenul copilăriei”. Deşi m-am născut, trăit şi învăţat într-un oraş mare, BACĂUL, aşteptăm cu nerăbdare vacanţele pentru a merge la bunici, la Petia. Am colindat, la rândul meu locuri ca, Groapa, Halmul, Dealul lui Vodă, Buna şi altele.
Ce aş putea să vă mai spun. Vă admir viaţa şi tăria de a merge mai departe, chiar şi la vârsta la care majoritatea oamenilor nu vor decât să se odihnească sau să călătorească sau pur şi simplu să stea cu familia, cu nepoţii. Continuaţi tot aşa.
Cu respect şi consideraţie a dumneavoastră corespondentă,

Mihaela MURARIU, Profesor de Limba Română

Colegiul Agricol FĂLTICENI

Stimate domnule Mihai LEONTE,

Permiteţi-mi ca retroactiv să vă urez multă sănătate, plăceri multe şi succese depline în întreaga activitate pe care o desfăşuraţi în folosul celor care au nevoie de efortul dumneavoastră. Toate aceste urări vin în aceeaşi lună cu ziua dumneavoastră de naştere, 19 ianuarie. LA MULŢI ANI.
Vă felicit totodată pentru cartea dumneavoastră „MEDITAŢII ADMISE”.
Ideile şi versurile transpuse pe hârtia acestei cărţi sunt pătrunzătoare, receptive şi aducătoare de speranţe. Cele care citeşte această carte rămâne impresionat de căldura sufletului celui care a scris, de probabilitatea oferită de a pătrunde în spaţii mai puţin vestite celor mulţi.
Să trăiască spiritul creator şi la mai multe creaţii.
Cu stimă şi respect,

Erwin Josef ŢIGLA,
PREŞEDINTE

Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor REŞIŢA.

REVISTA MAGAZIN ISTORIC
Nr. 299/01 – aprilie – 2002

Stimate domnule Mihai LEONTE,
Vă mulţumesc pentru volumul de poezii, pe care îl vom prezenta la rubrica noastră de profil.
Apreciem teribil de mult gestul dumneavoastră de a dona un abonament Magazin Istoric unei şcoli. Şi noi ne străduim să atragem cât mai mulţi tineri înspre revista noastră şi trebuie să vă spunem, cu bucurie, că primim nespus de multe scrisori de la elevi şi studenţi.
Vom transmite cuvintele dumneavoastră de mulţumire şi de apreciere preşedintelui nostru de onoare, prinţul Dimitrie STURZA.
De asemenea, i-am transmis şi colegului meu Constantin MUŞAT mulţumirile dumneavoastră. Vă dorim ani mulţi, cu sănătate, să vă puteţi bucura de copii şi nepoţi.

Redactor şef,
Dorin MATEI.

Stimate Domnule Primar,
Gheorghe BERARU

Stimaţi consilieri al comunei Buneşti,

Mă simt special de onorat de înalta consideraţie şi preţuire pentru acordarea titlului de „ CETĂŢEAN DE ONOARE” al comunei Buneşti, judeţul Suceava.
Nu cred că am făcut mare lucru pentru această comună, dar apreciind gestul meu destul de necomplicat şi destul de neînsemnat, dumneavoastră aţi înţeles că faptele mici unindu-se, pot deveni temelia faptelor mari. În această societate plină de probleme, multe nerezolvate, e bine că indiferent unde ne situăm pe treptele societăţii, să nu uităm că noi suntem bobul de grâu care face pâinea şi picătura care unindu-se dă naştere marilor râuri şi oceane.
Oricât de neînsemnaţi ne considerăm sau ne consideră alţii, noi oamenii formăm această lume infinită pe care ne-a dat-o cu mărinimie Dumnezeu Tatăl, Creatorul a tot ce ne înconjoară.
Cu emoţia ce n-am trăit-o de multe ori în viată, nu pot decât să vă mulţumesc sincer.

MIHAI LEONTE

15 septembrie 2002

FUNDAŢIA CULTURALĂ MAGAZIN ISTORIC
Nr. 42/13 – ianuarie – 2003.

Stimate domnule Mihai LEONTE,
- La fel ca şi în anul 2002, prinţul Dimitrie STURZA, Preşedinte de Onoare al Fundaţiei Culturale Magazin Istoric, pasionat de istorie şi statornic sprijinitor al celor care îndrăgesc universul Muzei CLIO, a făcut o generoasă donaţie.
- Din fondurile personale a subvenţionat un număr de abonamente. Printre cei care se bucură de acest CADOU, vă aflaţi şi Dumneavoastră, domnule Mihai LEONTE.
- Aşadar, începând cu luna ianuarie 2003 veţi primi Stimate domnule Mihai, lună de lună, tot anul, abonamentul oferit de Excelenţa Sa prinţul Dimitrie STURZA.
- Alăturat vă trimitem o copie a chitanţei de abonament.
Cu cele mai bune urări,

PREŞEDINTE,
Dorin MATEI.

Dragă prietene Mihai LEONTE,

Am plăcuta misiune din bucată direcţiunii Liceului „Dr. Lazăr Chirilă” din oraşul Baia de Arieş, de a răspunde amabilului gest de gratitudine faţă de şcoala în care ai primit primele îndrumări în viaţă.
Versurile cuprinse în volumul „Nostalgii” le-am citit cu multă delectare şi dovedesc o mare sensibilitate sufletească de care numai oamenii oneşti, integri şi înzestraţi beneficiază. Versurile dumitale sunt foarte reuşite şi de o mare vibraţie sufletească şi vă consider un om deosebit care poate sluji ca exemplu tineretului studios.
Mulţumindu-ţi pentru frumosul şi onorantul gest de recunoştinţă faţă de şcoala noastră îţi urez mult succes pe ogorul literar, sănătate şi bucurii.

Cu aleasă stimă,

Profesor Dumitru Lupaşcu
pensionar - fost director al Liceului Real
Baia de Arieş

„REVERII ADVERSE”
articol apărut în săptămânalul „Banatul Nostru”

Poetul Mihai Leonte – Petianu din Moldova Recent apărută şi-a lansat cel de-al treilea caiet de versuri „Reverii adverse”, tipărit la S.C. „Partner” Moldova Nouă. Manifestările au început la sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Moldova Nouă, prilej cu care Sindicatul „Aramis” de la Sucursala minieră şi CARP Moldova Nouă i-au conferit d-lui Mihai Leonte „Diploma de onoare”, cu ocazia aniversării a 60 de ani de la naştere. Caietul „Reverii adverse” a fost prezentat profesorilor şi elevilor de la Grupul Şcolar din oraşul de la Dunăre de către d-nii prof. Dumitru Vladu – directorul şcolii, prof. Ilie Podaru şi prof. Bojidar Bojici.
Volumul „Reverii adverse” a fost tipărit cu ocazia aniversării vârstei de 60 de ani a autorului său care, începând cu acest volum a adoptat sufixul „Petianu”, ca un omagiu pentru satul de origine, Petia (jud. Suceava). Caietul cuprinde 45 de poezii, marea lor majoritate fiind scrise în perioada 1963-1965, dar şi unele noi, scrise în ultimii 3 ani. Prima copertă a caietului ilustrează peisaje din fotografiile originale realizate de fotoamatorul Mihai Leonte, iar ultima copertă cuprinde referiri despre autor, aparţinând lui Ştefan Simici, din care reţinem: „Mihai Leonte cultivă o poezie, narativă, normală, cu caracter descriptiv, fără însă a demonta ansamblul prea mult în piese minuscule. Din scrisul său reiese clar ceea ce a fost întotdeauna, un om liber, căci nimic şi nimeni nu l-a îngrădit, chiar spaţiul închis al minei nu i-a scăzut în nici un fel creaţia, dimpotrivă, şi adâncului limitat găsindu-i o motivaţie poetică. Acesta este poetul scos la lumină, acum, „la 60 de ani”. De asemenea, în paginile albumului apar şi alte referiri ale prietenilor, colegilor şi celor care l-au recunoscut pe Mihai Leonte.
Paul – Sever Smadu
Ziarist – Băile Herculane

FOST CĂUTĂTOR DE AUR, FĂURITOR DE POEZIE
Articol apărut în cotidianul „TIMPUL” 21-01-2002

Mihail Leonte din Moldova Inedită este un pensionar ambiţios. Toată viaţa a lucrat în mină. La cele de aur de la Haneş, Almaşu mare, Stănija şi cea de mercur de la Izvorul Ampoiului. În 1962 s-a mutat la minele de aur şi plimb din baia de Arieş, iar din 1970 s-a transferat la Moldova Nouă, unde a extras minereu de cupru.
Din lucrul cu aceste metale în formă primară, Mihai Leonte s-a ales cu pensia, dar şi cu pasiunea pentru poezie. A scris şi înainte, dar n-a fost publicat decât sporadic prin diverse reviste sau ziare locale. Întrucât nu a conceput ca poeziile sale să rămână doar în sertar, a început să lucreze pe cont propriu. În 1999 a scos o primă plachetă de poezii intitulată „Alb-Negru”, în 2000 a două, „Nostalgii”, iar în 2001 a văzut lumina tiparului şi cea de-a treia plachetă, „Reverii adverse”. Anul 2002 a debutat propice în sensul că şi ultimul său caiet cu poezii „Valenţe medii”, a fost tipărit. Despre personalitatea şi talentul minereului pensionar-poet din oraşul de pe malul Dunării îşi exprimă opiniile în cele patru plachete oameni autorizaţi în domeniu, între care amintim aici pe prof. univ. dr. Emilian M. Dobrescu, vicepreşedintele ASR, prof. Claudiu Vodă, preşedintele Asociaţiei Amatorilor de Ştiinţă şi Cultură din România, prof. Ion Miu din Malmo, Suedia, poetul Ion Chichere şi geologul Mihail Ionescu.
Cuvintele elogioase, dar şi criticile obiective ale acestora l-au ambiţionat pe autor să facă o selecţie riguroasă a poeziilor sale şi să le cuprindă apoi într-un volum pe care intenţionează să-l încredinţeze Editurii Momentul din Reşiţa.
„Viaţa e, totuşi, frumoasă” conchide Mihai Leonte. „De aceea consider că e omeneşte să laşi după tine ceva frumos pentru posteritate.”
Constantin Ţiganele
Ziarist – Reşiţa

UN OM ÎN DOUĂ MILENII
16 – ianuarie – 2001, ora 1930
Postul de Radio Timişoara,
Emisiunea „VÂRSTA A TREIA”

… şi acum permiteţi-mi să mă alătur sufleteşte acelor locuitori din Moldova Nouă, care peste trei zile, şi anume la 19 – ianuarie – 2001, îl vor sărbători pe un concetăţean de frunte al oraşului, despre care nu ştii ce să spui mai întâi: că a fost un destoinic maistru principal miner în subteran, că a dovedit toată viaţa o nestinsă pasiune de a se instrui, citind pe nerăsuflate tot ce îmbogăţeşte mintea şi sufletul cuiva, că este un om care iubeşte natura ale cărei frumuseţi le-a imortalizat cu talentul lui de artist fotograf, că îndrăgeşte şi tainele ştiinţei, căutând să afle şi să înţeleagă cât mai multe, fiind de altfel un membru apreciat al „Asociaţiei Amatorilor de Ştiinţă şi Cultură din România” care îşi are sediul la Bucureşti. Mai aflăm că scrie regulat articole la ziare şi alte publicaţii, că este un pasionat filatelist, chiar şi numismat, fiind în acelaşi timp un om sensibil la necazurile semenilor şi un vajnic luptător pentru dreptate şi o viaţă mai bună, mai demnă pentru cei aflaţi în toamna vieţii. Să ne mai mirăm atunci că un astfel de om şi-a tradus sentimentele, trăirile de o viaţă, în poezii scrise de-a lungul anilor, dar scoase la iveală de-abia recent? Mai e necesitate să vă spun numele acestui om deosebit?
Pentru cei din Moldova Abia apărută şi tot judeţul Caraş-Severin nu cred că e nevoie, căci cine nu-l cunoaşte pe domnul Mihai LEONTE, preşedintele C.A.R.P. Moldova Nouă şi nu-i ştie neobosita sa activitate pe atâtea tărâmuri.
I-am pronunţat numele doar pentru a-l şti şi alţi pensionari al căror vajnic apărător este, atât în plan local, cât şi la Bucureşti.

La 19 – ianuarie – 2001 domnul Mihai LEONTE va împlini 60 de ani şi va fi sărbătorit cum se cuvine la „Şezătoarea Capricornilor”, la care vor participa mai multe personalităţi din lumea celor care iubesc şi activează în domeniul artei, culturii, jurnalisticii dar şi în plan social. În aceeaşi zi, într-un cadru festiv, va fi lansată şi ultima culegere de versuri a poetului Mihai LEONTE, volumul fiind intitulat „REVERII ADVERSE”. Aceste manifestări omagiale sunt sigură că vor rămâne o amintire frumoasă şi luminoasă în sufletul sensibil al domnului Mihai LEONTE, dar şi a bunei sale soţii doamna Ana LEONTE, această familie creştină, în care soţii sunt uniţi şi la bine şi la greu.
Prietene Mihai LEONTE, ştiu că eşti un om de o rară modestie şi poate că tot ce am aflat recent şi am spus acum despre dumneata, te vor face să te simţi jenat, căci mai ştiu că nu-ţi place să-ţi etalezi darurile cu care te-a înzestrat Dumnezeu. Deşi ne vedem în fiecare an de 1 – Octombrie – Ziua Internaţională a celor Vârstnici – nici eu nu ştiam că ai o activitate atât de bogată şi mai ales pe atât de multe planuri. A trebuit să le aflu pe alte căi şi îmi pare bine că aflându-le pot să aduc şi eu un modest omagiu domnului Mihai LEONTE azi, când avem atât de puţine motive să ne bucurăm, eu zic că e bine şi drept să ne bucurăm când unuia dintre noi i se recunosc meritele şi este sărbătorit aşa de frumos.
Îi doresc domnului Mihai Leonte multă sănătate, succes în toate activităţile pe care le desfăşoară şi tot binele din lume lui şi familiei domniei sale

Eliza CIUMAŞIU
Colaboratoare RADIO TIMIŞOARA
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
vezi;
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://clisura-dunarii.myforum.ro/